Caraş-Severin, Romania

Consilierul municipal Alexandra Braica a dezvăluit că nu este pentru prima dată când s-a cerut blocarea conturilor Primăriei, existând un precedent. Din fericire, atunci nu s-a reuşit blocarea conturilor, însă în „cazul Lupan” a fost nevoie să fie convocaţi peste noapte consilierii, ca să voteze „ca o adunătură de fraieri” plata cauţiunii de 10%.

Acuzele la adresa administraţiei, care „a scăpat complet de sub control, punând Aradul într-un grav pericol” au curs cu nemiluita.

Cireaşa pe tort a pus-o Alexandra Braica, prezentând o adresă către Judecătoria Arad, în care primarul declara, sub semnătură, că „Primăria Municipiului Arad nu are conturi deschise la Trezoreria Municipiului Arad”.

Ca o concluzie la avalanşa de acuze, preşedintele organizaţiei municipale, Dorel Căprar, a anunţat că PSD are de gând să solicite, prin intermediul consilierului Alexandra Braica, un audit extern, care să stabilească vinovaţii pentru tot ce s-a întâmplat în primărie, iar vicepreşedintele Marian Melinte a declarat că „lista ruşinii”-pe care sunt trecuţi Czister Kalman, Florin Manta, Ovidiu Marian, Tusz Francisc şi Ionel Costin, va ajunge în mâinile tuturor arădenilor, pentru ca aceştia să ştie cu cine au de-a face la viitoarele alegeri locale.

S.T.