Uniunea Naţională a Studenţilor din România (UNSR) intenţionează să trimită o scrisoare deschisă Ministerului Educaţiei prin care să solicite legalizarea banilor de protocol printr-o taxă de bac. Subiectul a fost abordat în cadrul conferinţei de presă ce a avut loc miercuri la Bucureşti.
„Toţi studenţii din ziua de azi au dat bac. Toţi am dat bani de protocol. Toţi ştim de faptul că se copiază la bac. Toţi ştim că majoritatea învaţă pe de rost din cărţi de comentarii. Toţi îşi folosesc pilele cât mai bine cu putinţă. Toţi profesorii «recomandă» în timpul liceului o anumită «carte de învăţat»“, sunt explicaţiile UNSR, care apreciază că examenul trebuie regândit astfel încât să se elimine automatismul.
Un articol din 24 iunie a.c., publicat într-un cotidian central susţine că în Timişoara s-au adunat peste 600.000 de euro pentru comisiile de examinare. Probabil că şi în Caraş-Severin sunt astfel de practici, doar că nu am reuşit să le dăm de urmă, pentru că situaţia e mult prea bine controlată de „cine trebuie“. Uniunea Naţională a Studenţilor din România (UNSR) va propune Ministerului Educaţiei legalizarea banilor de protocol printr-o taxă de bac.
Să fie însă protocolul legalizat o soluţie pozitivă? Unii ar considera ideea revoltatoare şi ar interpreta-o ca o legalizare a mitei. În metodologie se precizează: „este interzisă cu desăvârşire colectarea sau favorizarea colectării fondurilor materiale sau băneşti de la candidaţi, de la părinţii acestora sau de la orice persoană care are rude în rândul candidaţilor“.
„Bani de protocol se dau oricum şi se dau «la negru». De ce să nu existe transparenţă şi să se ştie exact suma care se dă? La facultate, de exemplu, există o taxă de licenţă. La fel poate fi şi la bac“, a declarat Relu Ciubotariu, preşedintele Ligii Studenţilor UEM, organizaţie membră a UNSR.
Oana Copocean