Caraş-Severin, Romania

REȘIȚA – Un grup de 50 de angajaţi ai Hidroelectrica din Caransebeş au manifestat ieri în Centrul Civic al Reşiţei împotriva listării pachetului majoritar al societăţii la bursă, acțiune care ar putea avea repercusiuni în ceea ce priveşte sistemul energetic şi resursele umane.

O delegaţie de 50 de oameni, condusă de preşedintele Sindicatului Liber Sincron Caransebeş, Nicolae Aurariu, au solicitat şi primit aprobare pentru protestul desfăşurat între orele 11.00 şi 13.00, în faţa Sălii Polivalente din Reşiţa.

„Motivul pentru care protestăm este intenţia Guvernului de a privatiza Hidroelectrica. Potrivit HG 38/2012 se aprobă strategia de privatizare şi listarea la bursă a 10% din acţiuni. Din surse ale ministerului şi din sectorul energetic am aflat că, potrivit înţelegerii cu FMI, în scurt timp va fi listat pachetul majoritar al Hidroelectrica. Acum, aproximativ 20% din acţiuni sunt deţinute de Fondul Proprietatea, din care 10% vor fi listate la bursă în curând iar apoi va fi cedat pachetul majoritar, iar statul va pierde controlul şi asupra Hidroelectricii. Până la angajaţi, repercusiunile sunt asupra ţării, nimeni nu se gândeşte că vindem toate resursele, este afectată siguranţa sistemului hideroenergetic. Pe privatul care vine îl interesează să scoată profit, nu să dea de lucru la oameni sau să amenajeze cursuri de râuri. În plus nu există siguranţa locului de muncă pentru salariaţi, aşa cum s-a observat la alte companii privatizate similar. Dorim mijlocirea unui dialog“, a precizat Aurariu.

O delegaţie a protestatarilor s-a deplasat la prefectul de Caraş-Severin pentru a înmâna o petiţie care să ajungă pe masa Guvernului. În data de 4 aprilie, un protest de amploare va fi organizat în faţa Ministerului Economiei. Hidroelectrica din Caransebeş are 190 de angajaţi, iar la nivel naţional, compania are peste 5.000 de salariaţi. Acţiuni în instanţă au fost deja făcute, cu o plângere prealabilă împotriva hotărârii de Guvern amintite.

Flavius Rotariu