În cadrul campaniei naţionale de informare „O casă sigură, o viaţă în plus“, derulată pe tot parcursul acestui an, sala cinematografului „Dacia“ a găzduit o acţiune iniţiată de ISU „Semenic“ al judeţului Caraş-Severin, în parteneriat cu Primăria Reşiţa şi şcolile din municipiu. Astfel, sute de elevi din ciclul primar şi gimnazial ai şcolilor din cartierul Lunca Bârzavei au fost instruiţi, pe baza unor materiale audio şi video, cu privire la protecţia în caz de situaţii de urgenţă.
„Copiii trebuie să ştie ce să facă atunci când sunt confruntaţi cu incendii, inundaţii, cutremure sau alte asemenea situaţii, dar şi să ştie ce să facă dacă găsesc muniţie rămasă neexplodată. Sunt măsuri ce trebuie respectate, şi, de aceea, campania va continua, următoarea întâlnire urmând a avea loc în luna martie, la Casa de Cultură“, a precizat col. Ilarie Buşe, adjunct al inspectorului şef al ISU „Semenic“.
Tot în cadrul aceleiaşi campanii, în şcoli se execută controale privind respectarea legislaţiei pe linia apărării împotriva incendiilor, cu exerciţii de evacuare pe tematică diferită.
Flavius Rotariu
