Caraş-Severin, Romania

CARAȘ-SEVERIN – În perioada 1-9 august, Progresul Ezeriş se va lupta pentru un loc în al treilea eșalon cu campioanele din Gorj (Ştiinţa Turceni) și Arad (Victoria Zăbrani)!

Chiar dacă reprezentanții Asociației Județene de Fotbal Caraș-Severin ar fi vrut ca acest campionat să se termine pe teren, nu s-a putut întâmpla acest lucru din cauză că multe echipe nu au putut respecta protocolul medical!

„Din informatiile pe care le avem, noi vom reprezenta judeţul la barajul de promovare în Liga 3. Cu siguranţă vom face tot ceea ce este cu putinţă pentru ca la anul Caraş-Severinul sa aibă o echipă şi în Liga 3! Aşteptăm să vedem şi unde vom juca acest baraj, pentru a ne putea pregăti cat mai bine din toate punctele de vedere. Pentru micuţa noastră comună este un rezultat extraordinar, şi pe această cale aş vrea să felicit băieţii noştri şi pe antrenorul Adrian Enăşescu, dar dorim să mulţumim oamenilor care au fost lângă noi, au avut încredere în noi şi ne-au susţinut. Mă refer aici la primarul Ioan Rusu, Consiliul Local Ezeriş, brutaria Socepan, firma lui Petrişor Bucates, dar şi la alți oameni care au pus umărul la această performanţă”, a declarat Cristian Şodâncă, preşedintele Progresului Ezeriș.

JCS-Ștefan Moraru