CARANSEBEȘ – ACS Progresul Ezeriș va întâlni sâmbătă, 24 octombrie, de la ora 15:00, pe stadionul din parcul Teiuș, formația Gloria Lunca Teuz-Cermei, în etapa a VII-a a Ligii 3, Seria a VIII-a. Ambele formații sunt la egalitate de puncte, câte trei în dreptul fiecăreia, și împreună cu Avântul Periam și Becicherecu Mic, cu siguranță că se vor lupta în acest sezon pentru evitarea retrogradării!
„Va fi un meci al suferinței, și noi și ei au trei puncte și este normal să încercăm să câștigăm acest joc. Avem probleme de lot, dar am mai scăpat un pic de coronavirus. Doar doi jucători sunt infectați și se află în izolare, dar a intervenit recent și problema jucătorilor accidentați. Mai mulți dintre ei care au fost infectați nu s-au antrenat. Acum au apărut durerile musculare și întinderile la unii dintre ei, sper doar să nu fie vorba de rupturi. De asemenea, Nicolae Jula, cel care a fost implicat în scandalul de la Poli Timișoara, probabil va fi suspendat până la finalul turului. Acum vedem ce decizie vor lua cei de la Comisia de Disciplină și Etică din cadrul FRF. Avem emoții de tot felul: cu Covid-19, cu jucătorii accidentați, emoțiile specifice din timpul meciului și au mai apărut și cele pentru organizarea meciului. După cum se știe am pierdut deja un joc pe teren propriu la masa verde. Totuși, cred că avem tăria să ne impunem în jocul cu Gloria Cermei”, a declarat Adrian Enășescu, antrenorul Progresului.
JCS-Ștefan Moraru
FOTO: Miruna Mihancea