Caraş-Severin, Romania

CARAȘ-SEVERIN – FC Progresul Ezeriș a obținut vineri, 28 aprilie, o remiză, scor 0-0, pe terenul echipei CS Armata Aurul Brad! Ratările au făcut ca echipa lui Manu și Șodâncă să nu plece cu toate punctele de la Brad!

În urma acestui rezultat de egalitate înregistrat, Progresul are 15 puncte, cu două mai puține ca și Pandurii II. Urmează Retezatul Hațeg cu 22 de puncte, care a pierdut, scor 0-3, cu Lupacul. Matematic, Ezerișul încă are șanse să se salveze.

„Meciul de la Brad a fost unul deschis, cum anticipam, un joc în care oricare din cele două echipe putea obține victoria. Soarta meciului a fost scrisă însă de ratările monumentale ale jucătorilor noștri, care s-au întrecut la lovitul barelor și irosirea șanselor pe care le-am avut. Cele mai importante fiind cele trei bare, precum și încă două sau trei ocazii clare pe care am reușit să le ratăm cu nonșalanță. Cu toate acestea, atitudinea a fost bună, baieții și-au dorit victoria și este de remarcat evoluția echipei per ansamblu. Avem o echipa cu o medie de vârstă foarte scăzută, doar doi jucători fiind trecuți de 22 ani!”, a declarat Cristian Șodâncă, directorul sportiv al Progresului.

Ezeriș: Birăescu, S. Lungu, Veca, Brathwaite, Cîrlugea, Dumitru, Teka, Cărăușu, Rotariu, Geangălă și Piquionne. Rezerve: Crețu, I. Lungu, Corneanu și Burkan.

Pentru Progresul urmează partida de pe data de 3 mai, de acasă, de la ora 18, cu CSM Jiul Petroșani, în care are neapărat nevoie de victorie.

JCS-Ștefan Moraru