Caraş-Severin, Romania

CARAȘ-SEVERIN – Formația cărășeană a pierdut categoric, scor 0-5, pe teren propriu, împotriva echipei CSC Dumbrăvița, într-un meci disputat pe Municipalul din Caransebeș fără spectatori! Partida a contat pentru etapa a II-a a Ligii 3, Seria a VIII-a!

Diferența s-a făcut încă din prima repriză, când timișenii au defilat pe teren și au înscris de cinci ori. Laurențiu Telescu (min. 15, gol senzațional de la mijlocul terenului), Octavian Drăghici (min. 22, 35), Costel Zurbagiu (min. 29) şi Andrei Mura (min. 40) au fost marcatorii celor cinci goluri ale oaspeților, Progresul Ezeriș întregistrând prima înfrângere pe stadionul din Caransebeș, din actuala ediție de campionat.

„O înfrângere dureroasă, e greu de digerat acest 0-5. Vizavi de scor, mi-aş dori ca adversarii să transpire mai mult pentru aceste goluri. Încercăm să îndreptăm uşor-uşor greşelile personale, care de data asta au fost mai multe. Cu încredere, sigur vom corecta această problemă a noastră. Am început şi acest joc cu aceeaşi echipă cu care am debutat la Pecica. Am crezut că am învăţat oarecum din micile inexactităţi de acolo, unde totuşi au fost mult mai puţine greşeli. Am avut şase debutanţi şi e greu să te baţi de la egal la egal cu echipe ca Dumbrăviţa, Lipova sau Ghiroda. Întâlnim în etapa următoare gruparea din Ghiroda, o echipă foarte bună şi se pare că şi ei au mare nevoie de puncte, la statutul lor de echipă bună. Dacă mă raportez la primele patru jocuri din programul nostru, cred că sunt cele mai grele posibile, nici nu-mi explic cum de le-am prins chiar în ordinea asta. Drept dovadă, sunt şi echipele care au plecat cel mai bine în campionat. Dar vom încerca să scoatem cel puţin un punct din meciul următor, pentru moralul nostru şi pentru a acumula puncte, pentru că sunt puţine în joc şi deja şase le-am pierdut”, a declarat Adrian Enăşescu, antrenorul Progresului Ezeriș.

În etapa următoare, nou-promovata din Caraș-Severin va juca pe data de 26 septembrie, de la ora 17:00, în deplasare, cu CSC Ghiroda și Giarmata Vii.

JCS-Ștefan Moraru