Caraş-Severin, Romania

CARAȘ-SEVERIN – Partida amicală dintre Jiul Petroșani și FC Progresul Ezeriș s-a încheiat cu scorul de 4-1, acesta fiind și ultimul test al cărășenilor înainte de startul Ligii 3!

Golul echipei lui Arbănaș a fost înscris de Cameron. În prima etapă a Seriei a VII-a a Ligii 3, Ezerișul va juca în deplasare, pe 27 august, de la ora 18:00, cu Viitorul Șimian.

„Am disputat un ultim meci amical înainte de startul sezonului. Am jucat cu Jiul Petroșani la două zile după jocul de 120 de minute din Cupa României. În mod normal am vrut să anulez acest amical, dar le-am promis celor de la Petroșani că vom veni și vom juca. Am evoluat în acest amical fără șapte fotbaliști, am introdus în teren mai mult tinerii. Cred că a fost un meci bun de pregătire, cu ocazii de poartă de ambele părți. Totuși, am întâlnit o echipă mai experimentată și mai bună față de cea de anul trecut. Cred că am reușit un antrenament bun. Mai trebuie să remediem din problemele din jocul nostru, trebuie să mai lucrăm la organizarea de joc, iar din punct de vedere fizic este clar că nu suntem 100%. Suntem undeva la 60% din potențialul nostru. Mai așteptăm doi jucători, avem nevoie de un atacant lateral și un fundaș. Jucăm în prima etapă la Șimian, vom merge acolo să jucăm fotbal și să scoatem maximum din acest meci. Întâlnim o echipă bună și vom încerca în primul rând să nu pierdem. Această serie este formată din echipe apropiate valoric și consider că Șimian, Deva și Petroșani sunt principalele favorite. Este o serie echilibrată, în care fiecare poate să bată pe fiecare. Totul va depinde de forma de moment. Noi ne dorim să jucăm un fotbal frumos și să nu mai avem emoții pentru retrogradare. Peste două sau trei etape voi putea să mă pronunț mai bine legat de ceea ce putem și despre obiectivul echipei”, a declarat Dorian Arbănaș, antrenorul Progresului Ezeriș.

Primul 11 trimis în teren de Arbănaș a fost format din: Varga, Mărgan (15′ Constantin, 60′ Gață), Dragomir (50′ Lungu Ș.), Popescu, Barbu, Dumitru (70′ Lungu I.) Cărăușu, Călin, Careba, Turău și Cameron.

Ezerișul l-a transferat zilele trecute și pe Cristhian Popa! Atacantul născut în anul 1997 a mai evoluat de-a lungul carierei sale pentru Metalul Bocșa, Minerul Anina și a fost transferat definitiv de la AFC Voința Lupac!
JCS-Ștefan Moraru