Caraş-Severin, Romania

CARAȘ-SEVERIN – ACS Progresul Ezeriș va evolua sâmbătă, 19 septembrie, de la ora 17:00, la Caransebeș, împotriva formației CSC Dumbrăvița, în etapa a II-a a Ligii 3, Seria a VIII-a. Elevii lui Adrian Enășescu au pierdut în prima etapă, scor 0-2, jocul cu Progresul Pecica!

Echipa nu este încă 100% pregătită fizic, așa spune antrenorul formației din Caraș-Severin, lucru care s-a putut vedea și la prima partidă din acest campionat. De asemenea, Adrian Enășescu încearcă să-i integreze cât mai repede în echipă pe noii jucători aduși în vară, dar în același timp își dorește să le dea șansa și juniorilor să poată să se afirme pe teren.

După jocul cu Dumbrăvița, cărășenii vor întâlni în deplasare formația Ghiroda și Giarmata Vii, iar apoi vor primi vizita Crișului Chișineu Criș. Etape foarte grele în opinia antrenorului de la Ezeriș.

„În prima repriză cu Progresul Pecica pot spune că am făcut un joc bun în care ne-am creat ocazii bune de a înscrie. Pot spune că șansele de gol ale Progresului Pecica au venit în urma greșelilor personale făcute de jucătorii noștri. Dacă am fi fost mai inspirați la finalizare, am fi putut veni acasă cu cel puțin un punct. De asemenea, aș dori să menționez faptul că au debutat în Liga 3 șase dintre titularii noștri, la care se adaugă juniorii născuți în anii 2002 și 2003. Pe această cale chiar aș dori să-mi felicit tinerii jucători, pot spune că au evoluat exemplar și chiar mă bucur pentru ei. Pot ajunge mult mai sus dacă vor rămâne la fel de serioși. Pe banca de rezerve nu prea am avut foarte multe soluții, am avut fotbaliști care au evoluat destul de puțin în ultima perioadă. Cred că s-a pierdut meciul cu Pecica și din cauza faptului că noi am căzut puțin fizic în repriza a doua. Totuși, cum am mai spus, am fi putut lua un punct din această primă etapă, dacă am fi fost mai concentrați. Nu cedăm și sperăm să obținem un rezultat pozitiv în etapa a II-a, când vom întâlni Dumbrăvița, pe teren propriu. Cred că ne va fi mult mai greu cu Dumbrăvița, deoarece alături de Șoimii Lipova cred că se va bate pentru primele două locuri. Foarte puțini jucători de la noi au evoluat în Liga 3, majoritatea doar la județ. În partida cu Pecica și-au putut da și ei seama ca al treilea eșalon este altceva. Din mers încercăm să ne integrăm noii jucători în echipă și obiectivul nostru este acela de a strânge cât mai multe puncte, care să ne permită să rămânem și din sezonul viitor în Liga 3. Am picat și în una dintre cele mai echilibrate și valoroase serii din Liga 3, dar de aceea este frumos fotbalul și vrem să ne bucurăm de el la maximum. Echipele din Seria a VIII-a sunt din județul Timiș și Arad, deci sunt formații potente financiar. Noi chiar avem și un început foarte greu de campionat. Am jucat cu Pecica, urmează Dumbrăvița, iar apoi Ghiroda și Giarmata Vii și în etapa a IV-a jucăm cu Chișineu Criș. Suntem o nou-promovată, dar vom încerca să obținem cât mai multe puncte din aceste partide”, a declarat Adrian Enășescu, antrenorul Progresului Ezeriș.

JCS-Ștefan Moraru