CARAȘ-SEVERIN – După ce a încheiat colaborarea cu Lucian Dobre, formația din Liga 3 și-a găsit antrenori! Principalul Constantin Dorian Arbănaş şi secundul Vasile Daniel Anghel sunt tehnicienii care vor conduce echipa cărăşeană în partea a doua a sezonului!
„Sunt antrenori tineri, care sunt şi ei la început şi care vor să facă treabă, antrenori cărora credem că am putea să le acordăm şi noi o şansă. Mă refer la noi, cei din judeţ, pentru că ei nu au prea fost băgaţi în seamă aici, nici ca fotbalişti, nici ca tineri antrenori. Noi avem o echipă tânără şi cred că un antrenor tânăr se pliază pe profilul nostru. Sperăm ca în anul ce a venit să continuăm pe acelaşi trend ascendent şi să ocupăm locul 7 sau locul 8, adică un loc salvator. Pe 25 ianuarie o să începem cu o săptămână de reacomodare la efort, după care, în funcţie şi de starea terenurilor, vom încerca să continuăm afară pregătirea pentru startul părţii de retur care a mai rămas de jucat. Startul în Liga 3 va fi în 13 martie. Noi am avut o colaborare cu antrenorul Lucian Dobre, care a venit să ne ajute o perioadă, pe finalul sezonului de toamnă. Îi mulţumesc pentru că acceptat să vină într-o perioadă destul de grea, când noi am rămas fără antrenor cu trei etape înainte de sfârşitul turului şi era destul de greu să vină cineva şi să preia echipa din mers. Dar el a venit cu inima deschisă, şi-a lăsat amprenta asupra echipei, iar noi îi mulţumim pe această cale. Acum vom continua cu o altă bancă tehnică. Din punctul de vedere al lotului, sigur că jucătorii vin şi pleacă. Vom trage linie şi vom vedea la începutul pregătirilor. Vor veni alături de noi doi jucători cu profil ofensiv, unul dintre ei este Liviu Străin, de la Lupac, care a mai fost la noi anul trecut, a fost şi la baraj. Mai avem nevoie de doi jucători în compartimentul defensiv, şi chiar pe acest profil suntem în negocieri, dar îi vom anunţa după ce semnăm, că aşa este normal”, a declarat Cristian Şodâncă, președintele clubului.
JCS-Ștefan Moraru