Caraş-Severin, Romania

REŞIŢA – Cu ocazia praznicului Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel – patronii spirituali ai oraşului –, autorităţile locale vor continua tradiţia organizării Zilelor Reşiţei şi Rugii Bănăţene. Acestea se vor desfăşura între 26 şi 28 iunie, în cartierul Lunca Bârzavei, în zona Renk.

„Programul cuprinde concerte în aer liber susţinute de artişti recunoscuţi pe plan naţional şi internaţional, care se vor desfăşura pe parcursul celor trei zile, concursuri, proiecţii laser şi demonstraţii sportive. În data de 27 iunie, Smiley – unul dintre cei mai îndrăgiţi solişti de muzică pop-dance din România dar şi unul dintre cei mai carismatici prezentatori ai showbizului românesc – promite un concert de excepţie la Reşiţa.

În data de 28 iunie, artiştii de renume balcanic Ana Bekuta şi Miroslav Ilici, care se bucură de un număr impresionant de fani în Banat şi nu numai, vor fi prezenţi pe scena reşiţeană. Şi anul acesta, ne exprimăm încrederea că Smiley, Miroslav Ilici, Ana Bekuta, Nicoleta Voica şi Petrică Mâţu Stoian, alături de ceilalalţi artişti, vor atrage un public numeros“, ne informează municipalitatea.

4 Comments

  1. „public numeros” adica aia care au mai ramas in oras si nu sunt plecati dincolo la munca ca aici mor de foame…

    • Este alegerea fiecaruia sa ramana sau sa plece din oras, iar cei care aleg sa ramana cred ca merita sa se bucure de cateva zile de distractie.

  2. Pita si circ pentru prostime, da locuri de munca cand faceti? Luati cu asalt fratilor consiliul judetean si predati-l pe escroc la Popa Sapca la Timisoara, altfel numa intr-un circ, da poate fara paine o sa o tineti 🙂

  3. felicit redactia caon pentru promptitudinea cenzurarii comentariilor de la articolul despre doamna aurelia fatu radutu. sa va fie rusine daca mai stiti ce e aia.

Adaugă comentariu