Măsura a fost luată în urma aprobării O.U. nr.109/2010 privind unele măsuri financiar-bugetare, care modifică şi completează unele prevederi din O.U.G nr.34/2009 cu privire la rectificarea bugetară pe anul 2009 şi reglementarea unor măsuri financiar-fiscale. Astfel, potrivit ordonanţei, prin excepţie, este posibilă achiziţionarea de autoturisme în cadrul Programului de stimulare a înnoirii Parcului auto naţional de către autorităţile şi instituţiile publice prevăzute la art. 21 din O.U.G nr.34/2009.
Pentru a putea accesa Programul „Rabla“, instituţiile publice trebuie să se finanţeze fie integral din bugetul de stat, bugetele locale, bugetul asigurărilor sociale de stat sau bugetele fondurilor speciale, fie din venituri proprii şi subvenţii acordate de la bugetul de stat, bugetele locale, bugetul asigurărilor sociale de stat ori bugetele fondurilor speciale, după caz, sau integral din venituri proprii, a anunţat Ministerul Mediului.
