CARAŞ-SEVERIN – Titularizarea pare să fie piatra de încercare pentru cea mai mare parte dintre dascăli. Subiectul zilei pe reţelele de socializare a vizat notele obţinute de curând la acest examen!
Înapoi la şcoală? Aceasta pare să fie concluzia care se desprinde în urma rezultatelor obţinute de cadrele didactice la examenul de Titularizare din această vară. Notele din această sesiune au stârnit un val de reacţii şi comentarii la articolul nostru. Şi aici ne referim, în principal la cei 76 de aspiranți la un post în învățământul cărășean, care au fost notaţi cu note între 1-4,99. Părerile celor care ne-au scris sunt legate fie de salarizarea din învăţământ, ori numărul mic de posturi titularizabile scoase la concurs ceea ce ar justifica într-un fel gradul de dificultate al subiectelor, fie de notele obţinute de elevi la examenele naţionale.
Aşadar, cine sunt vinovaţii? A fost întrebarea care a primit cele mai multe răspunsuri. Şi comentariile au curs: „Oricum vor primi repartizare pentru că nu sunt cadre didactice suficiente“; „Cu asemenea subiecte, nici cei care le-au conceput nu ar lua note peste 5.“; „Aşa se explică rezultatele copiilor de la Evaluare Naţională şi Bacalaureat“; „Au salarii mari şi vor tichete de vacanţă şi alte beneficii?; „Să pună burta pe carte, să poată lua note de la 8 în sus dacă vor să predea copiilor, altfel ce învață copiii de la ei?“.
Deşi am întrebat la Inspectoratul Școlar Județean, încă nu ştim câţi din cei 76 de dascăli care n-au trecut de nota 5 erau deja în sistemul de învățământ şi câţi sunt la prima încercare de a ocupa un loc la catedră. Aceştia mai au însă o şansă la toamnă, dacă se pregătesc.
Până atunci, azi, 20 iulie, s-a desfăşurat un alt examen al cadrelor didactice, cel de Definitivat. Circa 86 de profesori cărășeni au fost prezenţi pentru a susţine proba scrisă, din cei 91 înscrişi. La aflarea subiectelor, 6 s-au retras. Promovarea examenului de Definitivat le permite cadrelor didactice să treacă de la faza de profesor debutant la profesor cu drept de practică în învăţământul preuniversitar de stat. Rezultatele la acest examen vor fi comunicate pe data de 27 iulie.
JCS-Nicoleta Moraru