Caraş-Severin, Romania

CARAȘ-SEVERIN –  În timp ce mai marii din Timiș și Arad se luptă pentru elicopterul SMURD staționat în orașul de pe Mureș, în Caraș-Severin, elicopterul de intervenție al Unității Speciale de Aviație din Caransebeș se lasă în continuare așteptat.

În ultimele zile, Timișul și Aradul au ajuns să se bată pe un elicopter care trebuia să ajungă, în 2011, la Caransebeș. Lobby-ul mai puternic al arădenilor de la acea dată și-a spus cuvântul, iar elicopterul a aterizat pe malul Mureșului. Iată că în aceste zile, elicopterul este din nou disputat. De această dată, Timișul vrea elicopterul de la Arad, oficialii timișeni considerând că aparatul de zbor a rămas pe Mureș doar pentru că pe Bega nu existau condiții de aterizare, garare și toate cele necesare pentru întreținerea unui astfel de aparat de zbor, impedimente care acum au fost rezolvate. Un elicopter SMURD la Timișoara este, și în opinia prefectului de Caraș-Severin, soluția mai bună.

„Nu mă bag eu în disputele celor din Arad și Timiş, dar elicopterul SMURD ar trebui să fie în centrul Banatului, adică la Timişoara. Pentru că o astfel de decizie ar trebui să țină cont de numărul de intervenții, care este foarte mare pentru Spitalul Județean din Timișoara. Dacă, de exemplu, ar fi un caz grav la Moldova Nouă, elicopterul ar trebui să zboare de la Arad la Moldova Nouă, ceea ce este dificil. Aşa, de la Timişoara spre Caraș-Severin sau spre Arad este mult mai ușor”, a precizat Nicolae Miu Ciobanu.

În ceea ce privește elicopterul de intervenții pe care ar trebui să îl aibă Unitatea Specială de Aviație Caransebeș, despre care Jurnal CS a mai relatat, situația este neschimbată. Acesta s-a pierdut undeva pe traseul reparațiilor, astfel că nici la un an și jumătate de la inaugurarea unității, aparatul de zbor nu a mai ajuns în capitala gugulanilor. Ce-i drept, în ultimele luni ale anului trecut, potrivit site-ului oficial al Inspectoratului General de Aviație al MAI, s-au organizat concursuri pentru posturile de pilot și comandant de detașament la unitatea din Caransebeș. Despre elicopter, însă, nicio veste…