Caraş-Severin, Romania

IABLANIȚA – Este vorba despre un caransebeșean de 37 de ani care s-a ales cu dosar penal pentru două fapte penale, după ce a fost tras pe dreapta de cei de la Rutieră. Cele două fapte penale pentru care este cercetat sunt conducerea fără permis și încălcarea măsurilor dispuse prin ordinul de protecție!

Sâmbătă seară, în jurul orei 19.30, polițiști de la Secția 4 Poliție Rurală Mehadia au tras pe dreapta, pe DN 57B, în afara localității Iablanița, un autoturism care se deplasa spre DN 6. „În autoturism au fost identificați un bărbat de 37 de ani, din municipiul Caransebeș, aflat la volan, o femeie de 31 de ani, din județul Olt, și copiii minori ai acestora. Din verificările efectuate, s-a stabilit că bărbatul nu deținea permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. De asemenea, s-a stabilit că bărbatul ar fi încălcat prevederile ordinului de protecție emis la cererea femeii, de Judecătoria Craiova, în luna decembrie 2023, prin care a fost obligat să păstreze o distanță de 100 de metri față de aceasta. În acest caz a fost întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunilor de conducerea unui autovehicul fără a deține permis de conducere și încălcarea măsurilor dispuse prin ordinul de protecție, de către persoana împotriva căreia a fost emis un ordin de protecție, iar cercetările sunt continuate.“, informează Poliția județului.

JCS-A.M.