Caraş-Severin, Romania

Pe 9 februarie 2010, Ministerul Finanţelor a emis Ordinul nr.202/2010, prin care dispunea tuturor magazinelor care funcţionează în regim duty-free sau duty-free diplomatic ca în termen de 40 de zile să îşi lichideze toate stocurile de băuturi distilate şi produse din tutun, după această dată interzicându-se comercializarea acestor produse în acest tip de magazine.

Sub incidenţa acestui ordin intra şi magazinul din Punctul de trecere al frontierei de la Naidăş, care aparţine unei societăţi comerciale, dar care deservea populaţia din zonă. Pe data de 19 februarie 2010, compania a acţionat ordinul în instanţă, Curtea de Apel Ploieşti dispunând „suspendarea Ordinului nr.202/2010 emis de Ministerul de Finanţe până la soluţionarea fondului“.

Cu alte cuvinte, activitatea de comercializare a produselor din alcool şi tutun, interzisă prin acel ordin, poate fi reluată. Numai că, nici Poliţia de Frontieră nici Vama nu au primit indicaţii în acest sens. Adică, deşi există o hotărâre judecătorească în acest sens, nimeni n-a primit vreo dispoziţie de suspendare a ordinului.

E inoportun să spunem că e greu de înţeles cum un minister poate emite un asemenea ordin, care să poată fi suspendat după atacarea în instanţă. Ce este cel mai ciudat e faptul că nici unul dintre şefii instituţiilor din teritoriu implicate direct în aplicarea acestui ordin nu a fost informat despre anularea sa! „Noi nu am primit până acum nici o informare oficială. Am aflat din presă despre demersul Euro Trade Invest, dar oficial nu am primit nimic“, ne explică subinspectorul Iasmina Maghiar, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Poliţiei de Frontieră Caraş-Severin. Oare nu ar fi fost normal ca, în situaţia creată, specialiştii din minister sau măcar cei din conducerea Poliţiei de Frontieră să informeze despre cum se procedează în situaţia creată?

În mod normal, după decizia instanţei şi cu minuta emisă de Curtea de Apel, societatea în cauză îşi poate continua activitatea de comercializare, iar la un eventual control minuta judecătorilor completului Curţii de Apel ţine loc de autorizaţie.

Cristian Franţ