Programul „Prima Casă“ a fost aprobat în vara lui 2009, prin OUG nr. 60/2009, ulterior s-au adus o serie de modificări: în primele luni ale anului 2010 (când s-a transformat în „Prima Casă 2“) şi la începutul lui 2011 (când a apărut „Prima Casă 3“). Pe 26 mai 2011, noile norme de aplicare a programului „Prima Casă 4“ au fost publicate în Monitorul Oficial.
De la începutul acestui proiect, au fost aprobate peste 37.000 de dosare, iar băncile au acordat credite ce depăşesc 1,5 miliarde de euro. Tinerii cărăşeni au avut curaj şi au accesat şi ei acest program, iar Guvernul a alocat un număr de 181 de garanţii cu o valoare totală de 4.794.724 de euro.
Pentru prima parte a platformei, 87 de dosare au fost aprobate, alocându-se suma de 2.446.624 de euro, cu o medie de 28 de mii de euro/dosar. Pentru „Prima Casă 2“ s-au acordat 81 de garanţii totalizând 2.078.475 euro (25 mii euro/dosar), iar pentru „Prima Casă 3“ suma este mult mai mică, de numai 269.625 de euro pentru 13 familii tinere. Conform statisticilor, 51% dintre cumpărători au ales locuinţe cu două camere iar 25,54% au ales trei camere, diferenţa fiind pentru construirea de case.
Anca Preda

