CARAȘ-SEVERIN – Trei piromani au fost surprinși asupra faptului de salvatorii aflați în misiuni de observație, fiind amendați fiecare cu 2.500 de lei!
Temperaturile din ce în ce mai ridicate, înregistrate în ultimele zile, i-au determinat pe mulți cărășeni să dea foc miriștilor. Doar joi, salvatorii au stins 15 incendii care au mistuit 130 de hectare de teren, iar vineri numărul incidentelor a crescut la 25, în urma cărora s-a înregistrat un dezastru de 350 de hectare.
Fenomenul a continuat și astăzi, sâmbătă, 8 martie, când în loc de mărțișoare, salvatorii au numărat, până la ora 17.00, alte 25 intervenții pentru stingerea arderilor necontrolate de vegetație uscată.
„În urmă cu puține momente, salvatorii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență «Semenic» au efectuat recunoașteri în teren cu autospecialele din dotare, cu o dronă achiziționată de Consiliul Județean și dată spre folosință Sectorului Teritorial al Poliției de Frontieră Oravița și un elicopter de tip SMURD de la Punctul de Operare Aeromedicală Caransebeș. În urma verificărilor din teren s-a constatat că au ars sute de hectare de vegetație uscată și litieră. Pe timpul misiunilor de recunoaștere au fost surprinse asupra faptului 3 persoane care au fost sancționate cu amenzi contravenționale, conform prevederilor legale din HGR 537/2007, al căror cuantum este de 2.500 de lei. Le reamintim cetățenilor faptul că, în România, arderile de vegetație sunt interzise prin lege. Astfel de acțiuni de patrulare vor continua si in zilele următoare pentru a descuraja practicile de incendiere pentru a proteja mediul și siguranța publică.“, transmite ISU „Semenic“.
JCS-A.M.
2 Comentarii
De ce nu-i trimiteti in judecata.Vorbim de hectare Dvs incurajati incendierea prin aceste micro amenzi
Sa dea APIA banii pentru intretinerea pasiunilor.
verifica cineva ce se intampla cu banii…sau numai cand avem incendiu.
cei ce incendiaza sunt chiar proprietarii pasiunilor