Potrivit acesteia, primarii vor fi aleşi într-un tur de scrutin, cu excepţia situaţiilor de balotaj. Actul normativ are caracter organic şi stabileşte modificarea legii 67/2004, pentru alegerea autorităţilor administraţiei publice locale. Camera Deputaţilor este for decizional în legătură cu acest proiect. De aici, legea ar urma să meargă la promulgare la Traian Băsescu.
Ion Goga, primarul Oraviţei, este de părere că preşedintele României ar trebui să promulge legea întrucât, spune el, „această variantă ar reduce mult cheltuielile, iar campania electorală ar fi mai scurtă“. În egală măsură, Goga crede că „edilii în funcţie, indiferent de culoarea lor politică, sunt avantajaţi de această lege, pentru că sunt mai cunoscuţi decât ceilalţi candidaţi. Cu toate acestea, cred că va fi mai greu de stabilit care este candidatul cel mai bine plasat“, a adăugat primarul din Oraviţa.
Iniţiativa legislativă este salutată şi de edilul comunei Răcăşdia, Mirco Lechici, care se află în funcţie încă din anul 2000: „Din punctul meu de vedere, sunt pentru promulgarea acestei legi, căci, aproape întotdeauna, am câştigat alegerile din primul tur. Consider că oamenii care vin la urne ştiu exact pe cine doresc în funcţia de primar şi nu văd de ce ar fi greşită această lege. În plus, banii din cea de-a doua campanie ar putea fi investiţi în folosul comunităţii“.
Părerea celor doi primari este îmbrăţişată şi de omul de afaceri Gheorghe Filipescu, care a anunţat, recent, că intenţionează să candideze anul viitor pentru Primăria Reşiţa: „E un lucru bun, căci astfel se reduc mult cheltuielile alocate campaniei electorale. În plus, nu vom mai asista la jocurile politice din cel de-al doilea tur de scrutin“.
Roxana Nafiru

