CARAŞ-SEVERIN – Magdalena Ciurea şi Ovidiu Firca nu îşi dau demisia din PNL, dar vor să fie alături de colegii primari din PSD.
Cum vine asta? Mai exact, pe surse am aflat că cei doi edili au participat joi, 2 noiembrie, la şedinţa Comitetului Executiv al PSD Caraş-Severin, exprimându-şi în faţa conducerii PSD intenţia de a participa de acum înainte la toate şedinţele social-democraţilor. Întrebat dacă este adevărat zvonul, şeful PSD Caraş-Severin, Ion Mocioalcă ne-a confirmat că aşa este. „Da, este adevărat. Şedinţele noastre sunt deschise oricui. Mi-a făcut mare plăcere prezenţa celor doi primari liberali. Eu îi tratez cu maximă prietenie, mai ales că mi-au declarat personal că de acum încolo vor să îşi desfăşoare activitatea politică alături de colegii din PSD. Iar prin faptul că mi-au spus că nu vor nimic de la PSD, mă obligă pe mine să îi tratez ca pe primarii social-democraţi“, ne-a spus preşedintele PSD Caraş-Severin.
Cei doi primari nu vor demisiona din PNL pentru că îşi vor pierde mandatele, la fel dacă se înscriu în PSD, însă ei rămân pe funcţii dacă PNL îi exclude din partid. Trebuie amintit şi faptul că la alegerile parlamentare de anul trecut, la Ramna şi la Grădinari, PSD a câştigat mai multe voturi decât PNL, probabil simpatia celor doi edili pentru social-democraţi declanşându-se încă de atunci…