REŞIŢA – Poliţiştii locali vor supraveghea bunul simţ al cetăţenilor, dar şi al societăţilor comerciale, de a-şi duce sacii cu deşeuri la containerele specificate!
Nu va mai fi loc de scuze pentru nimeni, indiferent de natura deşeurilor de care se debarasează. Asta pentru că Primăria şi-a propus să valorifice deşeurile reciclabile prin intermediul societăţii proprii, nou înfiinţate: „De când am început să mediatizăm înfiinţarea acestei societăţi comerciale (n.r. «Reşiţa curată») a crescut destul de mult reciclabilul în oraş, mă refer la carton şi pet, spune edilul municipiului de pe Bârzava, Ioan Popa. De la o tură pe săptămână, au ajuns camioanele să meargă să facă două colectări pe săptămână şi, telefonic, îi sunăm în unele zone să meargă de trei ori. «Reşiţa curată» este o campanie şi după ce află toată lumea de această campanie şi de faptul că noi, reşiţenii, vom colecta plasticul şi cartonul şi încercăm să îmbunătăţim rata de colectare din reciclabil, vom purcede la amenzi. Adică, poliţişti locali împreună cu oameni din Primărie se vor duce la containerele de gunoi şi dacă-l prind pe Ionescu sau Popescu că a aruncat la gunoiul normal pungi în care se află carton sau plastic îi amendăm pentru că nu le-au pus dincolo“.
Atât campania, cât şi societatea comercială înfiinţată la nivelul Primăriei, se numesc „Reşiţa curată“, întrucât acesta este un deziderat major menit să disciplineze cetăţenii în privinţa colectării selective a deşeurilor. Dealtfel, în perioada 1 martie – 15 aprilie 2020, la nivelul municipiului reşedinţă de judeţ se va desfăşura „Campania de curăţenie – Reşiţa Curată“, în cadrul căreia se lansează şi un concurs cu premii în bani, sumele fiind deloc neglijabile, între asociaţiile de locatari/proprietari, respectiv „Reşiţa curată – curăţăm şi menţinem 2020“, concurs asupra căruia von reveni.
Un alt aspect legat de colectarea selectivă a deşeurilor se referă la deşeurile provenite din modernizări şi demolări, foarte mulţi cetăţeni aruncând fie moloz de la zugrăveli, fie mobilier sau bucăţi de mobilier de care se debarasează. Asta pentru că nu ştiu ce să facă cu ele, toţi dând din umeri, fiindcă nu e prevăzut şi un container special pentru aşa ceva, care ar trebui, cu siguranţă, să fie mult mai mare. „Tot această campanie informează şi când şi cum se depozitează alte deşeuri decât cele menajere sau deşeurile reciclabile, precizează Popa. Deşeurile de moloz din demolări, din modernizări pe care oamenii le mai fac, se pot colecta în anumite zile ale săptămânii, cred că joi, vom face o informare mult mai punctuală asupra acestor lucruri, mobilierul la fel, canapele, saltele, mese ş.a.m.d. Vom încerca să avem o colaborare mult mai bună cu cetăţenii, prin intermediul mass-media sau social-media“.
JCS-Alexandra Gorghiu