Caraş-Severin, Romania

CARANSEBEȘ – Conducerea municipalității a trasat deja principalele direcții pentru proiectele care se vor derulate în următorii ani în municipiul de pe Timiș și Sebeș!

Potrivit city managerului Florin Bogdea, de la rețeaua de gaz până la spital nou sau centru de cercetare și inovare în domeniul învățământului, nu a fost nimic uitat. În paralel, se lucrează, alături de specialiști de la Universitatea de Vest din Timișoara, la actualizarea Strategiei de Dezvoltare Locală a municipiului pentru a se stabili principalele direcții de dezvoltare a Caransebeșului pentru perioada 2021-2027.

„Împreună cu dl primar și cu cei de la Proiecte am avut o întâlnire online cu un proiectant de la București tocmai pe viitoarele proiecte. Sunt deja proiecte pe care noi le-am creionat. Extinderea rețelei de gaz în Caransebeș inclusiv la Jupa este un proiect care dorim să-l realizăm, de asemenea finalizarea și dotarea rețelei de apă și canalizare, construirea de locuințe pentru tineri, îngroparea în subteran a firelor de tensiune și a rețelelor de telefonie, reabilitarea trotuarelor, modernizarea străzilor, toate acestea cei de la București ne-au indicat să le băgăm într-un proiect amplu, pentru că pe o derulare imediată nu se pot face mai mult de două-trei proiecte în viitorul apropiat. Evident că până în 2027 se pot realiza toate aceste proiecte pe care ni le-am propus. Un alt proiect important ar fi modernizarea/reabilitarea spitalului sau construirea unui spital nou, este o dorință a dlui primar, evident că și eu în calitate de city manager achiesez la acest lucru și am înaintat câțiva pași în realizarea acestui proiect despre care cei de la București ne-au spus că este foarte viabil”, a explicat city managerul Bogdea.

Profesor la bază, acesta are și un proiect de suflet pe care îl vrea realizat până în 2027: „Este vorba de un centru de cercetare și inovare pentru susținerea învățământului și a dezvoltatorilor locali, aici introducând învățământul dual și tot ce e nevoie pe partea aceasta de învățământ tehnic precum și firmele existente sau care vor dori să investească în viitor în Caransebeș”.

Reciclarea deșeurilor sau protecția patrupedelor se află și ele în atenția municipalității pentru următorii ani. „Mai vrem să realizăm un proiect pe societatea Transal sau pe o altă societate a Primăriei care se va ocupa în viitor de reciclarea deșeurilor în Caransebeș. Aici ne gândim la realizarea unei platforme pentru deșeuri selective și a unei stații de sortare a deșeurilor care să ajute la creșterea gradului de reciclare. Un alt proiect important la care ne-am gândit este un adăpost pentru animalele abandonate, iar cei de la București au venit cu propunerea de a realiza un ONG comunitar în care să atragem și alte entități de acest gen”, a precizat Florin Bogdea.

Acesta a mai adăugat că pentru ca toate aceste proiecte să devină realitate e nevoie de formarea unei echipe în cadrul Primăriei, de firme de consultanță, de dezvoltatori, de proiectanți, dar primul pas, unul important a fost făcut deja de Primăria Caransebes. Nu în ultimul rând, se așteaptă sprijin de la Guvern și de la Consilul Județean pentru aceste proiecte, care sunt în interesul tuturor caransebeșenilor indiferent de coloratura politică sau de alte interese.

JCS-R.M.