REȘIȚA – Prima ediție a Memorialului „Dan Firițeanu” la fotbal juvenil va avea loc sâmbătă, pe stadionul din Valea Domanului!
„Pe data de 15 iunie va fi organizat turneul de fotbal în memoria prof. dr. Dan Firiţeanu, unul dintre cei mai apreciați tehnicieni care au activat în fotbalul bănăţean. Evenimentul se va desfășura în incinta stadionului Mircea Chivu, între orele 09:30-14:30, cu sprijinul conducerii CSM Reșița, unde prof. dr. Dan Firițeanu a avut nu mai puțin de șapte mandate în conducerea rossonerilor. În cadrul memorialul se vor întrece cu sportivitate patru echipe de copii, generația 2011: CSM Reșița, Poli Timișoara, AS Mundo și Corvinul Hunedoara. Pe lângă turneul de copii, va fi realizat și un meci demonstrativ old boys, la care vor participa atât foști jucători și elevi formați de domnul profesor, cât și foști colegi și fiul acestuia. Va fi un eveniment plin de emoții și fair-play, prof. dr. Dan Firițeanu fiind omul de fotbal care a format și antrenat generații întregi, transmițând elevilor săi acest spirit de corectitudine și excelență în sport.”, este mesajul transmis de organizatorii turneului.
„Va fi o zi dedicată sportului, într-un cadru familiar, restrâns, alături de sportivi, elevi și tehniceni din fotbal care l-au cunoscut pe tatăl nostru și care, la fel ca el, au iubit fotbalul și și-au dedicat ani din viața lor acestui sport. Le mulțumim pe această cale tuturor celor care, cu atât de multă bunăvoință și implicare, sunt alături de noi în cadrul evenimentului și ne ajută să realizăm o bucurie copiilor care vor fi prezenți în această zi emoționantă pentru noi.”, a transmis și fam. Firițeanu.
Dan Firiţeanu a antrenat CSM Reşiţa, Gloria Reșița, FC Caransebeș 1913, Sportul Studențesc, Politehnica Timișoara sau CFR Timișoara și a ținut cursuri, ca profesor universitar, atât la universitățile din Reșița și Timișoara, cât și la centrele de copii și juniori de la Federația Română de Fotbal.
JCS-Ștefan Moraru