Caraş-Severin, Romania

CARAȘ-SEVERIN – În această seară, pe raza localității Constantin Daicoviciu a avut loc un accident  de circulație, fără victime, doar avarii, în care au fost implicate trei autovehicule. Una dintre mașini, cea prinsă în mijloc, a fost condusă de președintele Consiliului Județean,  Romeo Dunca!

Din primele cercetări efectuate de polițiști, la fața locului, a reieșit că șeful județului nu are nicio vină pentru producerea accidentului. Șoferii implicați în accident, inclusiv președintele Romeo Dunca, au fost testați, iar testele pentru alcool au ieșit negative.

„Nu s-a întâmplat nimic grav. Mergeam între Caransebeș și Constantin Daicoviciu, pe sensul meu de mers era o mașină pe avarie, stricată. Am vrut să opresc să văd ce s-a întâmplat. Din spate a venit un camion care nu a oprit la timp și m-a proiectat în mașina din față. Am fost cu mașina de serviciu, dar pe asigurarea de la camion se vor repara atât mașina condusă de mine, cât și cealaltă mașină în care am fost împins eu. Nu am nicio vină, iar testele care mi s-au făcut au ieșit negative În rest, mulțumesc lui Dumnezeu, sunt bine, mâine sunt la lucru“, ne-a declarat șeful județului, Romeo Dunca.

JCS-Nina Curița