REȘIȚA – Amina Rusu din Timișoara s-a clasat pe primul loc la concursul național de poezie. Ea a fost urmată de Răzvan Fugaciu din Alba Iulia și Vasi Prode din Sibiu. Aceștia sunt cei trei câștigători ai ediției 2023 a Concursului Național de Poezie „Ion Chichere”, premiați în cadrul festivității găzduite de Palatul Cultural!
Evenimentul a fost organizat cu sprijinul Clubului Lions Reșița Montană, al Societății Cultural-Artistice „Pro Banatul de Munte”, Primăriei Reșița, Cenaclului Literar „Semenicul” și Teatrului de Vest.
Gheorghe Jurma, coordonator al Cenaclului „Semenicul”, a adus în prim-plan poezia și talentul candidaților din concurs, iar Toma Enache, deopotrivă actor, regizor și poet, a recitat poemele lui Ion Chichere, dar și pe cele ale premianților și participanților la concurs. Interpretare apreciată la superlativ de Jurma, care consideră că Toma Enache, acompaniat la orgă electronică de maestrul reșițean Ioan Skarba, a adus în prim-plan nu doar cuvintele scrise, ci și esența versurilor, demonstrând profunzimea și spectaculozitatea poeziei rostite cu pasiune și măiestrie actoricească.
Evenimentul a mai cuprins lansarea antologiei de poezie „Cu vârful unei comete aprind o țigară”, reunind doisprezece participanți creatori la ediția concursului din acest an, și premiile revistei „Reșița literară”, recunoaștere a eforturilor depuse de colaboratorii revistei în perioada 2022-2023. Premiul „Opera Omnia” i-a fost acordat poetului Iacob Roman, alături de el fiind premiați, la diverse secțiuni, Nicolae Sârbu, Marian Apostol, Adrian Marcu, Costel Simedrea, Dumitru Cristănuș, Ionuț Manea, Daniel Marian, Ion Grecu, Daniel Mariș, Ana Kremm. Premii speciale au primit Erwin Țigla, Ada Cruceanu, Radu Cernătescu, Firiță Carp, Costel Stancu, Ion Știubea și Anton Georgescu.
JCS-Ionel Ivașcu