POIANA MĂRULUI – A doua etapă a antrenamentelor de pregătire a personalului medical care va deservi Punctul aeromedical de la Caransebeş au continuat şi luni, 28 iunie 2021, de data aceasta la lacul de la Poiana Mărului!
Au fost prezente două elicoptere, antrenamentul vizând salvarea unei persoane de pe teren accidentat. Punctul de plecare al elicopterelor a fost platforma de la coada lacului Poiana Mărului, platformă aflată în administrarea Hidroelectrica. Exerciţiul a fost coordonat de comandorul de aviaţie Traian Cîrstoiu, inspector general adjunct IGAV, șeful Detașamentului de Instruire și Perfecționare din cadrul inspectoratului.
Reamintim că prima etapă de pregătire a medicilor de medicină de urgență din Caransebeș, Reșița și Timișoara, care vor opera la Punctul aeromedical de la Caransebeș, s-a derulat la sfârșitul lunii mai pe aeroportul din municipiu. Punctul aeromedical de la Caransebeș se va subordona Detașamentului Aeromedical al IGAV, Unitatea Specială de Aviație de la Caransebeș urmând să asigure infrastructura și sprijinul logistic pentru acest punct aeromedical, care va deveni operațional după finalizarea tuturor pregătirilor și va deservi întreaga zonă a Banatului.
JCS-N.C.
FOTO: JCS