Caraş-Severin, Romania


„Cred că printr-o colaborare cu
Primăria am putea rezolva mult mai uşor
problema barurilor şi discotecilor”, crede
noul prefect, subliniind că nu doreşte nici
falimentarea diverselor localuri, dar nici nu se poate
tolera deranjul pe care acestea îl produc
riveranilor.

Mai mult, Ghilea a identificat deja un teren situat pe
strada Armatei Române, aflat în
proprietatea Consiliului Judeţean, unde s-ar putea
muta centrul de greutate al distracţiilor pentru
tineri în Oradea, fără a deranja pe
nimeni.

Restricţionări la
orizont


Primarul Bolojan ne-a declarat că nu are nimic
împotriva unei colaborări cu Prefectura, mai
cu seamă că, spune Bolojan, cel mai util
instrument al Prefecturii în această
problemă este Inspecţia Sanitară, care
poate măsura decibelii dintr-un club.

Reamintim că în această perioadă
municipalitatea orădeană lucrează la
elaborarea unui Regulament pentru localurile deschise
în Oradea. Printre altele, Bolojan vrea să
restricţioneze programul unor baruri şi
cluburi din cartiere, până la ora 22:00.


 

Calin Corpas