Caraş-Severin, Romania

ŞOPOTU NOU – Prefectul judeţului Caraş-Severin, Cristian Gâfu, a emis în data de 15 iunie 2021 Ordinul privind constatarea suspendării de drept a mandatului de primar al comunei Şopotu Nou, Baba Păun!

Ordinul a fost emis ca urmare a adresei Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia Naţională Anticorupţie, Serviciul Teritorial Timişoara, transmise Instituţiei Prefectului-Judeţul Caraş-Severin în data de 14 iunie, prin care s-a comunicat mandatul de arestare preventivă nr. 30/UP, a lui Păun Baba, pentru o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 12 iunie 2021 până la data de 11 iulie 2021 inclusiv.

Suspendarea durează până la încetarea măsurii de arestare preventivă. Pe perioada suspendării mandatului de primar, atribuţiile acestuia vor fi exercitate de drept de viceprimarul comunei. Dacă vineri, când se judecă contestaţia măsurii arestării preventive, instanţa decide să îl elibereze pe edilul din Valea Almăjului, acesta se întoarce pe funcţia de primar, ordinul încetând de drept.

JCS-L.A.