Caraş-Severin, Romania

CARAŞ-SEVERIN – Şi-şi poartă vina, şi el, pentru prostia altuia. Asta le-a spus prefectul judeţului reprezentanţilor AquaCaraş care se plâng de probleme şi întârzieri din partea antreprenorilor şi a administraţiilor locale în ce priveşte lucrările la reţelele de apă şi canalizare din judeţ!

Problema lucrărilor la reţelele de apă şi canal tinde să devină una cronică în judeţul Caraş-Severin. Şi e suficient să spunem că avem un proiect de aproape 400 de milioane de lei, început pe celălalt ciclu de finanţare, doar că lucrările n-au apucat să fie făcute. Aşa s-a dispus prelungirea, fazarea proiectului, pe ciclul 2014-2020. La începutul lui 2015 s-a depus cererea de finanţare, însă banii au venit abia după doi ani, timp în care chiar şi lucrările începute au fost suspendate, din lipsa finanţării. Însă nici acum, multe dintre lucrări nu au fost finalizate. Problema a fost expusă de un reprezentant al AquaCaraş în faţa prefectului judeţului, Cristian Gâfu, subliniind că „întâmpinăm dificultăţi în special în acordarea avizelor de spargere“.

Încă există contracte neatribuite, urmează să fie derulate licitaţii, altele au fost prelungite, pentru că unii antreprenori au probleme de personal. Bocşa, de exemplu, n-a dat permise de spargere la timp pentru că avea străzi reabilitate pe bani europeni, care erau în perioada de garanţie. Acolo, staţia de epurare e aproape gata, doar că ea nu va putea fi dată în folosinţă pentru că nu sunt încă gata reţelele. Într-unul din cazuri, antreprenorul a dat bir cu fugiţii, pentru aducerea sa înapoi fiind necesară o acţiune în instanţă…

Prefectul judeţului a subliniat că „o să trebuiască să ne ocupăm, la concret, de toate aceste probleme, ca să vă sprijinim. De asta am întrebat cum staţi cu instituţiile publice care au provocat întârzieri. Pentru că e inacceptabil! Adică voi aveţi oricum antreprenori care nu-şi respectă contractele. Şi dacă mai vin şi instituţiile de stat care în loc să vă sprijine vă împiedică, e haos. Şi banii nu cred că se mai obţin, trebuie daţi înapoi!“.

Oficialul s-a arătat interesat de problemele reale, pentru a mobiliza lucrurile. „Inclusiv la Oraviţa vă spun că autorizaţia de construire a expirat pentru că n-a fost prelungită, se plângea reprezentantul operatorului de apă. Noi am făcut cerere cu mult timp înainte să expire, dar nu a fost acordată în termen şi a trebuit să întocmim actele pentru alta nouă. Pe perioada cât n-a existat autorizaţie de construire, antreprenorul a sistat lucrările“.

„La Inspecţia în Construcţii aţi fost? Nu… La alte instituţii de stat aţi fost? N-aţi fost! Copilul care nu plânge, nu primeşte! Şi-şi poartă vina şi el pentru prostia altuia“, a încheiat prefectul judeţului, planificând discuţii cu conducerea operatorului de apă pentru a duce la bun sfârşit lucrările la apă şi canalizare, atât de necesare pentru o viaţă normală în Caraş-Severin.

JCS-Antoniu Mocanu