CARAŞ-SEVERIN – Aşa cum anunţaseră încă de săptămâna trecută, marţi, lucrătorii poştali din toată ţara şi alături de ei cei din judeţul nostru au protestat sub forma grevei japoneze faţă de conducerea Companiei Naţional Poşta Română pe care o consideră vinovată pentru starea de fapt în care au ajuns.
„Ne-am pus o banderolă albă pe braţ şi am continuat să muncim, în aşa fel încât concetăţenii noştri să nu aibă de suferit. Celor care ne-au întrebat despre banderolă le-am explicat motivul. Mâine, potrivit programului instituit la nivel naţional, vom picheta oficiul judeţean, deşi conducerea de aici nu e vinovată cu nimic, ba chiar ne înţelege, pentru că e în aceeaşi situaţie. Ulterior vom ajunge să protestăm şi la Bucureşti”, ne-a declarat Ion Răitaru, liderul filialei cărăşene a Sindicatului Lucrătorilor Poştali din România.