Caraş-Severin, Romania

Administraţia Naţională a Penitenciarelor (ANP) face demersuri pentru creşterea numărului de locaţii pentru găzduirea persoanelor private de libertate. Acest lucru vine ca urmare a faptului că, recent, Comisia Europeană a trimis recomandări României în acest sens.

Recomandările sunt rezultatul hotărârii forurilor europene care precizează că, de la finalul acestui an, persoanele private de libertate cu altă cetăţenie decât statul unde îşi desfăşoară pedeapsa pot fi strămutaţi în ţara de origine.

Statisticile naţionale spun că aproximativ 11.500 de „potenţiali clienţi“ români îşi aşteaptă în penitenciarele europene întoarcerea acasă. Având în vedere standardele europene de patru metri pătraţi sau şase metri
cubi/deţinut, în România, penitenciarele sunt aproape pline.

Puscarie la Moniom

„Pot să confirm că ANP a luat legătura cu autorităţile locale de la Reşiţa, pentru identificarea unei posibile locaţii în vederea construirii unui penitenciar“, a precizat Dan Donciu, ofiţerul de presă al ANP. Instituţia a ţinut să amintească faptul că cei 11.500 de deţinuţi europeni nu vor veni toţi deodată în ţară, ci sistematic. Puşcăria cărăşeană şi-ar putea găsi loc în zona cartierului Moniom.

Flavius Rotariu