REŞIŢA – Şi în acest weekend, oamenii legii au surprins mai bine de o sută de cărăşeni care nu foloseau masca de protecţie respiratorie acolo unde se impune acest lucru!
Poliţia judeţului ne informează despre controalele derulate în contextul pandemiei, în perioada 18-20 septembrie, de către structurile MAI, în sistem integrat, împreună cu celelalte instituții implicate, sub autoritatea Instituției Prefectului. În total, au fost angrenaţi în acţiunile de weekend 319 poliţişti, jandarmi, polițişti locali şi reprezentanţi ai altor instituţii. S-au făcut controale în zonele aglomerate, în centrele comarciale, în pieţe, în restaurante, pe terase şi în trafic.
„Cu această ocazie, au fost verificate 163 de societăți comerciale, persoane fizice autorizate, obiective și locații, cu privire la respectarea măsurilor și interdicțiilor impuse. Au fost legitimate peste 1.800 de persoane și au fost verificate 272 de mijloace de transport. Echipele mixte de control au depistat 106 persoane care nu au respectat măsurile de protecție individuală, acestea fiind sancționate contravențional, conform Legii nr. 55 din 2020, cu sancțiuni în valoare totală de 9.500 de lei. Trei operatori economici și persoane fizice au fost sancționați contravențional pentru organizarea de activități în spațiul public, privat, închis pentru care au fost instituite interdicții sau restricții și pentru participarea la astfel de activități. De asemenea, au fost aplicate alte 36 de sancțiuni contravenționale pentru nerespectarea normelor de conviețuire socială. În total, au fost aplicate sancțiuni contravenționale în valoare de 30.900 de lei. Aceste acțiuni preventive vor continua pe toată perioada stării de alertă, pentru sănătatea și siguranța cetățenilor, cărora le recomandăm să respecte în continuare măsurile de protecție sanitară și distanțare fizică, în scopul prevenirii infectării și răspândirii Sars-CoV 2“, încheie Poliţia judeţului.
JCS-A.M.