REŞIŢA – Aceştia au avut o contribuţie importantă la succesul categoric al CS Caraş-Severin.Ultima partidă susţinută de CS Caraş-Severin, pe teren propriu în turul Ligii Naţionale de handbal masculin, ediţia 2012/2013, în disputa cu C.S.M. Ploieşti s-a încheiat cu o victorie mai mult decât clară. A fost 30-17, o diferenţă, deci, de 13 goluri. Aceasta şi pentru că, spre deosebire de alte confruntări, cei doi portari folosiţi de antrenorul Aihan Omer, Cristian Ionescu şi Emilian Marocico au avut mai multe intervenţii salutare, pe parcursul jocului, permiţându-le colegilor lor să se detaşeze tot mai mult, pe tabela de marcaj.
Dovadă că ploieştenii au înscris doar opt goluri în prima repriză şi nouă în partea a doua a întâlnirii. Fireşte că apărarea a fost la înălţime, iar în faza ofensivă handbaliştii de la CS Caraş-Severin au fost şi ei mai inspiraţi. Cu o notă în plus pentru Sebastian Pârvan care, deşi nu a fost recuperat în totalitate, după entorsa suferită în urmă cu mai bine de lună de zile, a înscris cinci goluri. De altfel, cu două excepţii, toţi jucătorii şi-au trecut numele pe lista marcatorilor. În condiţiile în care au fost lipsiţi de aportul coordonatorului Mihai Rohozneanu, menajat pentru retur.
Cu alte cuvinte, pe lângă succes, elevii prof. Aihan Omer le-au oferit suporterilor un spectacol agreabil, pe fondul unei dominări permanente, cu excepţia primelor cinci minute, când partenerii lor de întrecere au opus o anumită rezistenţă. Referitor la public, ne-am fi aşteptat să fie mai numeros, mai ales, cum spuneam, a fost ultimul meci al favoriţilor în acest an.
Cu toate acestea, tehnicianul gazdelor a ţinut să mulţumească galeriei şi spectatorilor pentru ataşamentul faţă de CS Caraş-Severin, demonstrat şi în prima jumătate a campionatului: „Noi le mulţumim că au rămas alături de echipă, fiind un suport moral deosebit. E drept, le-am cam rămas datori, dar vrem să ne revanşăm în retur“.
