CARAȘ-SEVERIN – Încă de dimineață au pornit polițiștii cărășeni să împartă daruri celor mici, într-o caravană a faptelor bune!
„În ajunul marelui praznic al Nașterii Domnului, continuăm să primim bucurie și lumină prin ochii nevinovați ai copiilor cărora Moș Crăciun le-a lăsat daruri, însărcinându-i pe polițiști cu misiunea ca toate să ajungă la cei mici până la Crăciun. În această dimineață, ne-am grăbit să ajungem la două familii din Reșița și Iabalcea, unde ne așteptau 7 copii, mai mici și mai mari, unii mai timizi, alții mai curioși, cu toții foarte bucuroși să primească darurile de la Moș Crăciun. Pentru ca sacul Moșului să fie cât mai bogat, au fost alături de noi, ca și în alte dăți, voluntarii de la Centrul de Tineret Moniom, părintele paroh Mihai Ciucur și Sindicatul Polițiștilor și Personalului Contractual Caraș-Severin. Tuturor, vă mulțumim!”, au transmis polițiștii cărășeni.
Acțiuni similare au avut loc și la Herculane și Oravița, cu aceiași protagoniști: „De data aceasta, ajutoarele lui Moș Crăciun au fost colegii de la Poliția Stațiunii Băile Herculane și Poliția Orașului Oravița. 45 de copii din cele două localități au fost bucuroși să primească atât darurile Moșului, cât și vizita polițiștilor. Noi, polițiștii cărășeni, ne dorim ca, de Crăciunul acesta, în fiecare casă să existe un brad frumos împodobit și luminat și oameni fericiți în jurul lui. Sărbători cu bine tuturor!”
JCS-S.P.