Caraş-Severin, Romania

CARAŞ-SEVERIN – Cu o investiţie de peste 1 milion de lei, Podul Scărişoara a fost reabilitat, recepţia la terminarea lucrărilor fiind făcută zilele trecute. În ultimii ani, Podul Scărişoara, amplasat pe un drum forestier din cadrul Ocolului Silvic Rusca Montană, a fost grav afectat în urma repetatelor creşteri ale pârâului Pleşu!

Lucrările de refacere ale podului s-au încheiat de curând, iar recent a avut loc recepţia la acest obiectiv finanţat din fondul de accesibilizare al Romsilva-Ocolul Silvic Rusca Montană. Valoarea totală a investiţiei a fost de 1.058.333,90 lei fără TVA, din care, pentru construcţii şi montaj, suma s-a ridicat la 980.093,98 lei.

Potrivit reprezentanţilor Direcţiei Silvice Caraş-Severin, proiectul a presupus demolarea podului existent, refacerea completă a podului cu suprastructura din grinzi prefabricate de beton cu deschiderea de 14 metri, gabioane pentru protectia taluzurilor pe o lungime de 32 metri, precum şi realizarea unui prag având ca scop formarea aterisamentului în aval de pod şi evitarea afuierii podului.Podul Scărişoara este situat la hm 66+11 al drumului forestier Pleşu, din cadrul Ocolului Silvic Rusca Montană, iar necesitatea intervenţiei asupra acestuia cu lucrări de refacere a apărut în urma degradării podului existent, datorită creşterii debitului pârâului Pleşu în ultimii ani. Drumul forestier Pleşu accesibilizează în amonte de pod o suprafaţă de 5027,19 ha, fond forestier proprietate publică a statului, încadrat în U.P. I şi U.P. II din bazinul Pleşu – Districtul I al Ocolului Silvic Rusca Montană.“, informează cei de la Direcţia Silvică Caraş-Severin.

JCS-Nicoleta Moraru