În fiecare an în luna mai are loc vizita unei delegaţii de elevi şi activişti voluntari ai asociaţiei (profesori, funcţionari publici, părinţi) la corespondenţii lor, un an în România, un an în Franţa.
După un sejur de vis pe Coasta de Azur în 2006, iată că acum gazde au fost lipovanii. Redăm în doar două cuvinte impresia lăsată de săptămâna petrecută de francezi în România „C’est fantástique!” după cum declarau toţi, vădit încântaţi de cea de-a opta venire la Lipova.
Programul pregătit de lipovani prietenilor francezi a fost variat şi distractiv, cu vizite la locuri istorice din Lipova, Arad şi Timişoara, jocuri sportive, seri distractive, expoziţii de fotografii şi desene, plimbări în cadrul natural feeric al Văii Mureşului precum şi alte activităţi, care să realizeze adevărate punţi sufleteşti între francezi şi români. Culoarea predominantă a desenelor expuse de copiii francezi a fost albastrul, „culoarea prieteniei şi speranţei” după cum spunea Mme. Roselyne Chapon, profesoară de arte plastice la Colegiul din Sálindres. Şi culoarea Mării Mediterane, adaugă românii, pe care o vor admira anul viitor, când vor întoarce vizita colegilor francezi.
D.O.
