Caraş-Severin, Romania

ROMÂNIA – Femeile de afaceri pot primi granturi în valoare maximă de 200.000 lei/IMM, potrivit unui proiect al Ministerului Antreprenoriatului și Turismului. Banii pot fi accesați până în 2027 de aproximativ 5.000 de companii, cu condiția de a fi deținute în proporție de cel puțin 50% de o femeie!

„Acest program va sprijini înființarea și dezvoltarea firmelor conduse de femei și va contribui la o societate echitabilă și plină de oportunități, bazată pe egalitatea de șanse”, spune ministrul PNL, Daniel Cadariu.

Programul național multianual pentru dezvoltarea culturii antreprenoriale în rândul femeilor manager din sectorul IMM are alocate, pentru următorii cinci ani, fonduri totale de un miliard de lei.