Caraş-Severin, Romania

CARAŞ-SEVERIN – Decizia de schimbare a vicelui CJ, luată în şedinţa Cex a PSD, este considerată de grupul liberalilor cărăşeni din Consiliul Judeţean drept „o răfuială politică banală și ieftină intre găștile care incă mai conduc acum un județ frumos, dar amărât“.

Printr-un comunicat trimis redacţiei, grupul consilierilor liberali din Consiliul Judeţean reamintește că „Partidul National Liberal a iniţiat acum câteva luni un proiect de HCJ pentru demiterea vicepreşedintelui Flavius Nedelcea. În expunerea de motive am prezentat presei si consilierilor judeţeni argumente serioase si cauzele tehnice ale unui demers atât de urgent şi necesar. În baza dispozițiilor președintelui CJ CS PSD Hurduzeu, precum și a celor rezultate din organizarea instituțiilor subordonate, vicepreședintelui Nedelcea i-au fost delegate atribuțiile de coordonare, control, și implicit responsabilitatea in coordonarea mai multor institutii importante din subordinea Consiliului județean, sau la care Consiliul Judetean este membru/acționar/asociat. Majoritatea structurilor coordonate au înregistrat deficienţe majore de management, furnizarea de servicii mediocre către cetățeni si o imagine negativă in fata tuturor cetatenilor din judeţ. Structurile cu cele mai grave probleme sunt SC AQUACARAȘ SA și Direcția de Drumuri Județene. (…) La momentul respectiv, PSD Caraş -Severin, prin vocea preşedintelui Silviu Hurduzeu, spunea că totul este perfect în activitatea vicepreşedintelui Nedelcea, iar alţi pesedişti au acuzat liberalii pentru demararea acestei iniţiative absolut democratice. Marii lideri au facut scut în apărarea lui Nedelcea, PSD şi PMP fiind toți complici în dezastrul din Consiliul Judeţean. Când s-au trezit din euforia chefurilor şi a vacanţelor, iată că la sfârșitul verii realizează şi ei faptul că a ajuns cuţitul la os, că PSD şi PMP au semănat în Caraş -Severin doar amatorism şi indiferenţă“.

Aceiaşi consilieri liberali consideră că „la acest spectacol ieftin, PNL nu va participa și se va abține de la orice fel de vot“.

N.C.