Caraş-Severin, Romania

La iniţiativa femeilor liberale din Caraş-Severin a avut loc simpozionul aniversar „136 de ani de istorie liberală“. În cadrul acestuia, au fost omagiate personalităţile liberale naţionale şi cărăşene, fiind evocată personalitatea fostului protopop de Oraviţa, Virgil Musta, figură marcantă a liberalismului cărăşan interbelic. Nu au fost uitaţi nici seniorii liberali ai zonei, cei care, după 1990, au reînfiinţat Partidul Naţional Liberal la Oraviţa. Primarii liberali de pe Valea Caraşului au acordat diplome de excelenţă foştilor preşedinţi şi primari liberali ai Oraviţei.

„Doamnele liberale au realizat pentru acest eveniment o broşură în care sunt cuprinse crâmpeie din doctrina şi activitatea liberală naţională şi cărăşeană“, ne-a informat Horia Irimia, purtătorul de cuvânt al PNL CS.

Pentru a marca înfiinţarea în mai 1875 a PNL, miercuri, 25 mai, preşedintele PNL Caransebeş, Ioan Cojocariu, a organizat simpozionul „Liberalismul românesc – tradiţie şi actualitate“.

Joi, preşedintele PNL Reşiţa, Ioan Popa, organizează, la Muzeul Banatului Montan, de la ora 18.00, o „Seară de cultură şi istorie“ la care sunt invitaţi să participe toţi cei interesaţi.

Henry Wallace spunea că un liberal ştie că singura certitudine în viaţă este schimbarea, şi crede că aceasta poate fi îndreptată către un scop constructiv. S-ar putea vorbi ore în şir, s-ar putea scrie mii de pagini despre ce înseamnă a fi liberal. Însă, dincolo de cuvinte, azi nu voi spune decât că liberalismul înseamnă încrederea oamenilor, iar PNL a reprezentat întotdeauna o doctrină distinctă din acest punct de vedere. Este un alt mod de a gândi, de a vedea oamenii şi lucrurile, o altă modalitate de a scrie o istorie. PNL înseamnă valori şi principii care au făcut şi fac diferenţa“, ne-a declarat liderul PNL Caraş-Severin, Marcel Vela.

Nina Curiţa