Platanii din Parcul Dragalina încep să-și arate vârsta - Caon.ro
Caraş-Severin, Romania

CARANSEBEȘ – Așa s-a întâmplat sâmbătă după-amiază, când o creangă uriașă, cu o grosime de câteva zeci de centimetri, s-a rupt din senin și s-a prăbușit peste gardul parcului, din fericire incidentul nesoldându-se cu victime sau cu alte pagube!

Creanga a căzut chiar lângă locul unde iarna este amplasat patinoarul artificial. La fața locului au sosit imediat viceprimarul Marius Isac și o echipă a Serviciului Public de Întreținere și Reabilitare, aceștia îndepărtând în câteva zeci de minute resturile crengii. „A fost un incident neplăcut, ne bucurăm că nu a fost nimeni rănit. Creanga a putrezit pe interior. Ne-am mobilizat rapid cu cei de la Sere și de la SPIR, am tăiat resturile cu drujba și am curățat locul”, a spus viceprimarul Isac.

Platanii din Parcul Dragalina au o vârstă de peste 120-130 de ani pe care încep să o arate, Spunem asta pentru că sâmbătă după amiază, chiar dacă vremea a fost instabilă, nu a fost furtună la Caransebeș, una din cauzele frecvente ale ruperii crengilor platanilor din parc.

JCS-R.M.