Caraş-Severin, Romania

CARANSEBEȘ – Proiectul inițiat de primarul Felix Borcean urmează să fie discutat și, cel mai probabil, aprobat vineri de consilierii locali care se reunesc în ședință de îndată. Mai precis, edilul propune, la solicitarea Transal Urbis, majorarea plafonului de acordare a gratuităților pe transportul public pentru salariați de la 2000 la 2500 de lei net, în condițiile în care au crescut salariile!

În același timp, pensionarii de peste 65 de ani vor putea circula și în continuare gratuit pe mijloacele de transport public ale Transal Urbis. „De gratuități beneficiază și veteranii de război și văduvele acestora, revoluționarii, persoanele cu handicap, persecutații din motive politice, minori, elevi, studenți, șomeri cu carnetul vizat lunar, persoane fără venit, asistații social sau voluntarii din serviciul de situații de urgență. Persoanele care beneficiază de gratuități vor avea obligatoriu domiciliul în Caransebeș, cu excepția elevilor și studenților care studiază în municipiu!”, se arată în proiectul primarului Felix Borcean, potrivit căruia se încearcă creșterea calității vieții persoanelor care beneficiază de aaceste gratuități și implicarea acestora în viața comunității.

Proiectul edilului a trecut deja de faza de consultare publică și ajunge vineri în mapele aleșilor locali. N-ar fi exclus să apară și amendamente pe ultima sută de metri, care să majoreze plafonul de acordare a gratuităților, mai ales că se apropie campania electorală…

JCS-R.M.