CARAȘ-SEVERIN – O propunere de meniu frugal, compus din trei produse tradiționale cărășene, atestate și prezente în Registrul național al produselor tradiționale (RNPT)!
Registrul conține, la ora actuală, 789 denumiri ce fac referire la tot atâtea produse tradiționale din țară care, în urma îndeplinirii unor criterii specifice, au obținut recunoaşterea tradiţionalităţii cu certificarea „Atestat produs tradiţional“. Potrivit Ordinului nr. 724/2013 al Ministerului Agriculturii, „pentru a figura în RNPT, produsul tradiţional trebuie să fie fabricat din materii prime locale, să prezinte o reţetă tradiţională specifică locului de prelucrare, prin care să reflecte un tip tradiţional de producţie şi/sau de prelucrare, să aibă în procesul de obţinere şi operaţiuni de prelucrare realizate manual şi să dovedească un mod de lucru tradiţional“.
Toate acestea trebuie detaliate într-un caiet de sarcini care să însoțească cererea de înregistrare, lucru care, potrivit oficialilor Direcției pentru Agricultură Județeană, îi descurajează pe cărășeni să solicite atestarea unor noi produse. Drept urmare, în ultimii 5 ani nu a mai fost adăugat nici un nou produs din Caraș-Severin în RNPT, astfel că numărul acestora a rămas din 2020 neschimbat. Deși sunt doar 12 produse, ceea ce ar facilita promovarea lor de către instituțiile din domeniu, aflarea numelor acestora poate fi o adevărată provocare.
Un SRL din Bocșa și-a atestat nu mai puțin de 8 produse: salata bănățană mixtă din ciuperci și legume ca la Wolfsberg; salata bănățană din ciuperci; zacusca cărășană din ciuperci; zacusca bănățană din fasole; zacuscă bănățană din vinete; zacusca din dovlecel ca la Bocșa; sosul vegetal din bureți de fag ca la Bocșa și dulceața de ardei iute ca la Bocșa. O întreprindere individuală din satul Hora Mare (Cornereva) și-a atestat pecinarii cornerevinți, ultimele trei produse purtând la rândul lor numele localității de origine, cu specificația „ca la“ sau „de“ Soceni: cârnații de capră, brânza de capră împistrită cu piparcă (PFA) și pita albă (SRL).
Din cele 789 de produse tradiționale atestate la nivel național, 35 sunt încadrate ca băuturi, 303 – carne și produse din carne, 143 – lapte și produse din lapte, 138 – legume fructe, 129 – pâine, produse de panificație și patiserie, 32 – pește și 9 – altele. Județe cu cele mai multe produse atestate sunt: Brașov cu 159, Maramureș cu 63 și Alba cu 51. În partea noastră de țară noi avem cele mai multe, în timp ce Hunedoara are doar 11, Arad – 9, Timiș – 4, iar Mehedinți – 3. Cu niciun produs atestat ca fiind tradițional figurează județele Brăila, Călărași, Ialomița și Teleorman.
JCS-Walter Fleck