Octavia Cristoi, proprietara apartamentului inundat, a observat miercuri seara că pereţii erau uzi, în special în zona intrerupătoarelor şi a prizelor. Femeia a luat imediat legătura cu preşedintele blocului pentru a opri căldura, crezând că este o problemă la caloriferul vecinului. Joi seara, când a văzut că apa continuă să curgă prin tavan, femeia a apelat la ajutorul poliţiei pentru a sparge uşa vecinului şi a remedia problema. În prezenţa preşedintelui de bloc, a administratorului şi a mai multor locatari, cu acceptul proprietarului, contactat telefonic, un lăcătuş a deschis uşa vecinului. Atât poliţiştii, cât instalatorul au avut parte de o mare surpriză, în momentul în care au intrat în apartament. Proprietarul avea o defecţiune la chiuveta din bucătărie, de care ştia, deoarece avea puse sub aceasta mai multe oale în care să se scurgă apa. Fiind plecat din ţară de mai multe zile, nimeni nu a golit oalele care se umpluseră, inundând apartamentul. Octavia Cristoi a declarat că probabil îl va acţiona în instanţă pe proprietar pentru a-şi recupera prejudiciul cauzat de inundaţia „intenţionată”.
„Instalaţia electrică este distrusă, iar parchetul s-a umfalt din cauza apei. Trebuie să schimb aproape totul în casă” – Octavia Cristoi, proprietară apartament inundat
Andreea Lazăr
