Caraş-Severin, Romania

REȘIȚA – Bărbatul de 34 de ani ar fi stropit unul dintre autoturisme cu o substanță inflamabilă, după care i-ar fi dat foc, incendiul distrugând două vehicule. El a fost inițial reținut, apoi arestat preventiv!

Polițiștii din municipiu, de la Investigații Criminale, au reușit să-l identifice pe cel bănuit de infracțiunea de distrugere prin incendiere, comisă în noaptea de sâmbătă spre duminică (31 ianuarie spre 1 februarie).

„Din cercetări a reieșit faptul că, în jurul orei 00.22, un bărbat, în vârstă de 34 de ani, ar fi incendiat un autoturism, parcat în apropierea unui imobil situat pe bulevardul Republicii din municipiul Reșița, provocând distrugerea acestuia în totalitate și a unui alt autoturism parcat în apropiere, în proporție de 80%. În urma investigațiilor efectuate, polițiștii au stabilit că persoana bănuită s-ar fi deplasat la locul faptei având asupra sa recipiente ce conțineau substanță inflamabilă, cu care ar fi stropit caroseria autoturismului, după care ar fi provocat incendiul folosind o sursă de foc. În urma probatorului administrat, polițiștii au dispus reținerea pentru 24 de ore a bărbatului bănuit că ar fi incendiat autoturismul, acesta fiind depus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al inspectoratului. Bărbatul a fost prezentat judecătorului de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Reșița, care a dispus arestarea preventivă a acestuia, pentru 30 de zile.“, transmite Poliția județului.

Cercetările se derulează sub coordonarea unui procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Reșița.

JCS-A.M.

Adaugă comentariu