Caraş-Severin, Romania


“Lupta pentru intimitatea noastră şi
vânătoarea persoanelor care partajează
fişiere (pe Internet) se
poartă la Bruxelles. Din acest
motiv vrem să ajungem acolo”, a declarat
preşedintele partidului, Rickard
Falkvinge
.


Platforma electorală a formaţiunii se
bazează pe trei principii: reformarea
legii
drepturilor deautor, eliminarea sistemului
de patentare
şi asigurarea
respectării
dreptului
cetăţenilor la intimitate
.


În 2006, în urma promulgării unei legi
care interzice descărcarea de pe Internet a
materialelor cu drepturi de autor, precum muzică
şi filme, un grup de internauţi din Suedia a
decis să formeze o formaţiune politică,
strângând peste 4.000 de semnături
în primele 24 de ore de la lansare.


O listă cu posibili europarlamentari a fost
întocmită, iar oficialii partidului sunt
convinşi că au şanse să
câştige un loc în Parlamentul
European
. Numărul membrilor
Partidului Piraţilor” l-a
depăşit deja pe cel al partidelor ecologiste
şi de stânga, în vreme ce
organizaţia de tineret a acestuia
Piraţii Tineri“, a devenit cea
de-a doua organizaţie de tineret ca dimensiune din
ţară.


Formaţiunea are nevoie de circa 100.000 de voturi
pentru a depăşi pragul
electoral
de patru la sută
în alegerile din Suedia
, un număr
de voturi pe care conducerea partidului consideră
că îl poate obţine făcând
apel la cei care nu se duc să voteze, dar care au
un punct de vedere referitor la libertăţile
de pe Internet – studenţi,
în special cei de la
universătiţile tehnice.