Caraş-Severin, Romania

BĂILE HERCULANE – Un bărbat de 46 de ani din Anina și-a găsit sfârșitul marți, 20 februarie, la ora 19.17, în apropiere de Stațiunea Băile Herculane, pe DN 6. Omul circula pe partea carosabilă a drumului național când a fost luat din plin de o șoferiță de 30 de ani din comuna Mehadia!

Polițiștii de la Biroul Drumuri Naționale și Europene au stabilit că, „în timp ce o femeie de 30 de ani, din comuna Mehadia, conducea un autoturism, din direcția Orșova către Caransebeș, la km 381, în afara localității Băile Herculane, ar fi acroșat un pieton care circula pe partea carosabilă. În urma accidentului, pietonul, un bărbat de 46 de ani, din Anina, a decedat. Conducătoarea auto a fost testată cu privire la consumul de alcool și substanțe psihoactive, rezultând că nu se afla sub influența acestora. În acest caz a fost întocmit dosar penal, iar cercetările sunt continuate pentru stabilirea cu exactitate a tuturor circumstanțelor în care s-a produs evenimentul.“

Poliția județului a atras atenția asupra faptului că, „pe timp de noapte, pietonul care circulă pe partea carosabilă a drumului, care nu este prevăzut cu trotuar sau acostamente, trebuie să aibă aplicate pe îmbrăcăminte accesorii fluorescent-reflectorizante sau să poarte o sursă de lumină, vizibilă din ambele sensuri. Circulația pe timp de noapte impune mai multă rigurozitate în privința respectării tuturor regulilor rutiere. Condusul pe timp de noapte este destul de solicitant. Vizibilitatea este redusă și se depune efort suplimentar pentru a fi atenți la indicatoare rutiere, pietoni sau biciclete fără semnalizare. Conducătorii auto să adopte o manieră prudentă de conducere, să efectueze fiecare manevră doar după o temeinică asigurare și să evite efectuarea depășirilor care, în condiții de vizibilitate redusă și carosabil umed, se dovedesc extrem de periculoase. Respectați regimul legal de viteză, întrucât viteza reprezintă principalul factor generator al accidentelor rutiere. Circulați cu viteză redusă, adaptată permanent condițiilor concrete din trafic, în special când se circulă în coloană. De asemenea, pentru un plus de siguranță, în mers, măriți distanța dintre vehicule. Conducătorii de vehicule pe două roți (bicicliști, conducători de mopede și motociclete) trebuie să se asigure de funcționarea normală a sistemelor de iluminare și semnalizare și să poarte vesta reflectorizantă. Căruțașii trebuie să poarte îmbrăcăminte cu elemente fluorescent-reflectorizante, la lăsarea serii sau atunci când vizibilitatea este redusă. Numai respectând regulile de circulație, putem avea un trafic rutier în siguranță!“

JCS-A.M.