PRIGOR – Lucrările vor demara în perioada următoare, după ce joi s-a încheiat licitaţia pentru proiectare.
După 60 de zile, potrivit declaraţiilor primarului Antonică Moţ, se va organiza o nouă licitaţie, de această dată, pentru desemnarea constructorului. „Lucrarea pentru care am primit finanţare de la Guvern, prin Programul Naţional pentru Dezvoltare Locală II, are în vedere modernizarea drumurilor comunale. Aproximativ 12 kilometri vor fi asfaltaţi, valoarea investiţiei ridicându-se la 3,5 milioane de euro. 4,5 km sunt între Borlovenii Vechi şi Borlovenii Noi, iar diferenţa până la 12 km este din Prigor până în Prilipeţ, cu trecere prin Borlovenii Vechi şi Pătaş“, a precizat primarul Moţ.
Alţi trei kilometri urmează a fi asfaltaţi, din această lună, în comună. Este vorba despre o lucrare mai veche, pentru care termenul s-a extins, din motive ştiute doar de constructor. „Avem promisiunea reprezentanţilor firmei că, din aprilie, vor veni şi se vor apuca de treabă. Încă de anul trecut am semnat contractul cu această societate, care este din Reşiţa, şi care ar fi trebuit să asfalteze străzile până acum. Nu sunt mulţi kilometri, trei, câte o stradă sau două în toate localităţile din comună. Pentru această lucrare, banii sunt alocaţi din bugetul local, suma fiind un milion de lei“, a mai spus edilul.
Un răspuns se aşteaptă şi de la Bucureşti, mai exact, de la Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice. Aici, primarul a depus un proiect în vederea construirii unei staţii de epurare în satul Prigor. Şi pentru că drumurile agricole din comună au avut de suferit de-a lungul vremii, se va interveni cu zgură pe ele, a mai precizat Antonică Moţ.