Caraş-Severin, Romania

REȘIȚA – Oamenii legii au surprins, luni, 25 martie, un bărbat de 39 de ani care vindea pește din autoturismul personal, pe Calea Caransebeșului din Reșița!

„Bărbatul transporta peste 135 kg de pește, pentru care nu deținea documente de proveniență. În acest caz au fost informați reprezentanții Direcției Sanitar-Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor Caraș-Severin, care au aplicat măsuri legale, din competență. De asemenea, întreaga cantitate de pește a fost ridicată și lăsată în custodie unei societăți comerciale. În acest caz a fost întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de deținerea, transportul sau comercializarea fără documente legale a peștelui.“, informează Poliția județului.

JCS-A.M.