Caraş-Severin, Romania

REŞIŢA – Două străzi reșițene din zona Universalul Vechi sunt cu un pas mai aproape de reabilitare. Costurile lucrărilor pentru străzile Someşului şi Mihai Viteazu se ridică la peste 11 milioane de lei!

Începutul lunii noiembrie a adus pe masa consilierilor locali un proiect de hotărâre referitor la reabilitarea a două străzi din municipiu, mai precis din zona Universalul Vechi, considerată de altfel o zonă veche a oraşului, în care imaginea industrială a Reşiţei este încă prezentă prin clădirile uzinelor ce mărginesc zona la sud şi est.

Aleşii reşiţenilor întruniţi în sedinţă de îndată au aprobat documentaţia de avizare a lucrărilor de intervenţie (DALI) pentru investiţia „Reabilitare străzi Mihai Viteazu şi Someşului“, pentru care au fost avizaţi şi principalii indicatori tehnico-economici. Astfel, conform devizului general, costurile se ridică la 11.244.117,92 lei cu TVA, din care pentru construcţii şi montaj s-a repartizat suma de 9.237.622,52 lei. Lucrările de reabilitare se vor executa pe circa 437 de metri din strada Mihai Viteazu, iar pentru Someşului, administraţia locală a hotărât ca amenajarea să se realizeze pe lungime de 112 metri. Documentaţia tehnică prevede o retrasare a aliniamentelor stradale şi o reconfigurare a profilului transversal, în special pe strada Mihai Viteazu, care va fi tratată ca stradă de categoria a III-a. Se va reface partea carosabilă, trotuarele, fiind amenajate şi parcări, zone verzi şi piste de biciclete. În schimb pentru Someşului, care va fi amenajată ca stradă de categoria a IV-a şi cu sens unic, în proiect este prevăzută amenajarea unui shared-space (spaţiu comun) cu partea carosabilă diferenţiată de zonele laterale pietonale doar prin schimbarea de material.

Din raportul de specialitate avizat de Ovidiu Sârbu, administratorul public, proiectul este amplu şi implică mult mai multe aspecte: lucrări la reţeaua pluvială, la iluminatul public, semnalizare rutieră şi dotarea cu mobilier urban. Prin acest demers, administraţia locală intenţionează revitalizarea unei alte zone din municipiul Reşiţa, prin refacerea infrastructurii şi condiţii de trafic mult mai bune pentru cetăţeni.

JCS-Nicoleta Moraru